ASOCIAȚIA FERICIȚI CEI MILOSTIVI
Parfumul rămâne întotdeauna în mâna celui ce dăruieşte trandafirul
Începutul si menirea noastră
Proaspăt înființați în universul organizațiilor non-guvernamentale, cu un profil socio-cultural și spiritual-filantropic bine conturat, noi, membrii Asociației „Fericiți cei milostivi”, dorim să ne facem cunoscuți și să ajungem mai aproape de inimile dumneavoastră.
Prin intermediul acestui spațiu online, vă invităm să descoperiți, la un click distanță, cine suntem, ce am reușit să facem până acum și care sunt idealurile și obiectivele ce ne ghidează pașii.
Asociația „Fericiți cei milostivi” a luat ființă la inițiativa preotului Săpun Ion-Viorel, în calitate de președinte, în localitatea Bumbești-Pițic, prin Hotărârea Judecătorească nr. 603 din 10 iunie 2024, emisă de Judecătoria Novaci.
Sediul nostru se află în comuna Bumbești-Pițic, strada Principală nr. 20, cod poștal 217110, iar asociația este înregistrată fiscal cu C.I.F. 50316957, având bilanțul contabil la zi.
Povestea noastră a început din dorința de a răspunde, într-un mod organizat și concret, nevoilor socio-culturale și spiritual-filantropice ale persoanelor vulnerabile din comunitate — fără nicio discriminare de natură politică, religioasă, culturală, de gen sau orientare.
Am pornit cu pași timizi, în Școala Gimnazială din comună, oferind pachete de rechizite școlare copiilor nevoiași, apoi în gospodăriile persoanelor singure, bolnave sau cu dificultăți, prin sprijin material ori financiar pentru nevoile casnice sau medicale.
Acolo unde există vulnerabilitate, dorim să fim și noi — cu delicatețea atenției și a implicării, în măsura resurselor de care dispunem.
De aceea, vă rugăm să ne fiți alături, pentru ca împreună să putem ridica mai sus zborul acestui vis.
Suntem convinși că parfumul binelui făcut împreună se va simți mereu, ca o mireasmă de trandafir, în petalele altruismului dumneavoastră.
